Cei doi s-au întâlnit în acest weekend, însă potrivit apropiaților nu pare că există cale de împăcare între ei. Mai mult, Florin Salam i-ar fi cerut Roxanei să aducă fetele acasă, acestea aflându-se în prezent la mama brunetei.
Ce cred apropiații despre despărțirea dintre Florin Salam și Roxana
Zilele trecute, omul de încredere al lui Florin Salam a făcut declarații uimitoare. „În cazul în care prin absurdul absurdului se va naște îl voi sfătui să facă testul de paternitate”, a spus Puiu Gheorghiu, la Antena Stars.
„Au avut o discuție în urma unor evenimente petrecute în ultimul timp. Lui Florin nu îi place să se plângă. Eu nu am vorbit cu Florin deloc. Astăzi am fost la el acasă, dar el nu era acasă, era să taie porcul, trebuie să se pregătească de Crăciun, viața merge mai departe. Pe mulți nu i-a surprins plecarea asta. El a fost plecat o perioadă”, a mai spus Puiu Gheorghiu.
Saveta Bogdan a relatat în emisiunea „Cool Sunday Nights”, prezentată de Mădălina Bălan şi Adi Cristescu, că nu crede nimic din ceea ce se spune despre relația celor doi
“Cunosc situaţia în mare. Nu comparăm dragostea din tinereţe cu ce este acum. Roxana nu este o fată care să fugă de colo-colo. Nu cred nimic. Cred că toată lumea a înţeles altceva şi ei nu s-au despărţit niciodată. Oamenii aceştia se iubesc, mai ales dacă aşteaptă şi al treilea copil.”, a spus Saveta Bogdan în cadrul emisiunii de pe Antena Stars.
Recomandări
Asociația cu activitate obscură care a atras într-un parteneriat Ministerul Transporturilor. ONG-ul primește bani din SUA să ajute persoane traficate
Prețul succesului pentru actorii din Las Fierbinți. Bobiță, Celentano, Dorel și Geani iau 75.000 euro pe trei spectacole ”deocheate”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
FANATIK.RO
Satul din România care a fost înghițit de pădure. Oamenii l-au părăsit, deși se află într-o zonă superbă, în apropiere de 2 obiective turistice importante
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul