Tanara si frumusica, Smaranda Pislaru are toate sansele sa devina vedeta: de la mijlocul lunii va tine fraiele unei emisiuni pe postul TV Acasa.
Printre noutatile grilei de toamna de la Acasa, se numara si „Danseaza cu mine”, o emisiune de divertisment muzical, care se adreseaza iubitorilor de hip-hop, dance, R&B sau manele, in interpretarea cantaretilor romani. Smaranda, prezentatoarea de numai 20 de ani a noii productii ce va intra pe post sambata, 15 septembrie, la ora 22.00, va avea ca sarcina sa intervina intre momentele muzicale pentru a-si prezenta invitatii si pentru a le pune intrebari indiscrete.
Desi va trebui sa se intretina cu vedete, Smaranda e sigura ca va reusi sa faca fata noii provocari. In parte pentru ca e studenta la Jurnalism, in parte pentru ca e volubila din fire. Inalta, bruneta si cu ochi verzi, nou-intrata in randul prezentatorilor Acasa se caracterizeaza ca fiind o persoana cerebrala, spontana si fara complexe.