Smiley a luat atitudine după cea mai cruntă beție. “Când nu mai pot să articulez sau mi se înmoaie genunchii, mă opresc”

Chiar dacă nu a făcut ravagii și nu a deranjat pe nimeni, după o beție de acum câțiva ani cu gașca lui de prieteni, Smiley a luat atitudine. Sunt ani la rândul în care artistul povestește că și-a impus o limită de alcool și se ține de ea. „Eu dacă ies la băut cu băieții sau ies la vreo petrecere, am un prag la care zic «băieți, eu am plecat», de care nu trec. Adică pragul este când încep să vorbesc și nu mai pot să articulez. Am trecut și peste pragul ăsta, dar atunci am avut impresia că am rămas singur în club. Mi s-a întâmplat o dată. Am mers în club cu niște prieteni, eram și cu Marius Moga, și cu Randi, cu mai mulți. La un moment dat am trecut de pragul ăla, m-am dus mai departe și am impresia că m-am așezat pe o canapea și mă uitam în jurul meu, mi se părea că e gol clubul. Mă gândeam că m-au lăsat singur pe acolo și nu știam dacă mai știu să ajung unde trebuia să ajung. Am intrat în panică”, a povestit Smiley.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

„Eu nu rezist prea tare la băutură”

Smiley a luat atitudine după cea mai cruntă beție. “Când nu mai pot să articulez sau mi se înmoaie genunchii, mă opresc”

Artistul a mai povestin în emisiunea lui Mihai Bobonete și Costi Diță că a avut nevoie de o seară de pomină, în care nu-și mai aduce aminte cum a ajuns acasă, pentru a lua atitudine. „Am ajuns acasă, nu știu cum am ajuns, cu un taxiu ceva, dar eram la modul panicat că nu înțelegeam unde sunt băieții, de ce m-au lăsat singur. Cred că unul dintre prieteni m-a dus acasă. După care la vreo oră a ajuns și Moga, și portarul i-a zis că pe mine m-au adus pe brațe acasă”, a povestit Smiley, care la vremea respectivă locuia cu Marius Moga. Conștient de faptul că nu rezită la băutură, în momentul în care simte că s-a amețit destul, se oprește. „De la experiențele astea, că nu a fost singura, mi-am impus să nu mai trec de prag că nu are rost și când simt că nu mai articulez bine cuvintele sau că mi se înmoaie un pic genunchii, mă opresc. Eu nu rezist prea tare la băutură, așa că prefer să rămân mai «light» și îmi place amețeala asta ușurică. Nu am trecut în partea cealaltă”, a mai povestit amuzat iubitul Ginei Pistol.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI