Deşi câştigă foarte bine, artistul nominalizat la cinci categorii Romanian Music Awards a găsit o explicaţie, mai în glumă, mai în serios, atunci când a fost întrebat de ce artiştii de la HaHaHa Production apar unii în videoclipurile celorlalţi.
„Facem clipuri împreună ca să nu mai plătim figuraţia!… De fapt, noi petrecem foarte mult timp împreună, ne simţim bine unii cu alţii şi ne place să aparem în clipurile celorlalţi”, a mărturisit Smiley pentru Music Channel.
Cât despre cele cinci nominalizări la Romanian Music Awards, artistul a declarat entuziasmat: „Sunt foarte bucuros că sunt nominalizat la atâtea categorii. Îmi place să fac muzică, îmi place să cânt, îmi place să emoţionez oamenii, iar premiile sunt onorifice. Romanian Music Awards înseamnă un spectacol grandios şi e o recompensă onorifică pentru anul nostru de muncă”.
Anul acesta, RMA va avea loc pe 14 septembrie la Braţov, în Piaţa Sfatului, iar Music Channel va transmite LIVE începând cu ora 19.00.
Romanian Music Awards este un eveniment organizat de Music Channel şi Utv, cu sprijinul Primăriei Braşov şi al Consiliului Local al Municipiului Braşov.