(Vrei şi tu un Mercedes? Libertatea îţi prezintă aici peste 130 de modele!)
Cântăreţul a acceptat provocarea Roxanei Ciuhulescu, prezentatoarea emisiunii Pro Motor, de a prezenta, în premieră, bolidul său cu motor diesel V6 de de 3.2 l şi 250 CP. Deşi are maşină de doar două săptămâni, Smiley a parcurs deja 3.800 de km cu ea în ţară, de la un concert la altul. Cântăreţul este impresionat de această maşină, care i-a plăcut de când a văzut-o prima dată şi despre care spune că e perfectă pentru personalitatea sa. Şi prietenii lui sunt fascinaţi de Mercedesul GLK care se găseşte mai nou în garajul lui Smiley, în special CRBL, care se declară de-a dreptul înnebunit după maşina de teren a colegului de trupă.
Pe lângă designul expresiv şi confortul specific al mărcii, cântăreţul spune că cel mai mare avantaj al superbului automobil este consumul redus de combustibil, de doar 12l/100 km în regim mixt. SUV-ul luxos nu este însă singura maşină a lui Smiley, care mai are un Volkswagen Golf cu kit GTI, pe care îl conduce, din când în când, iubita lui, Laura Cosoi. (Cauţi un Volkswagen? Libertatea îţi propune peste 4.000 de modele!)
Smiley va împărtăşi telespectatorilor şi amănunte mai puţin plăcute legate de peripeţiile la volan – cum a rămas fără permis nu o dată, ci în repetate rânduri, ba pentru viteză excesivă, ba când a trecut pe roşu sau când a depăşit pe linie continuă…