Alex Velea s-a simțit și el cel puțin la fel de bine pe set, unde s-a ținut numai de glume în timpul pauzelor: „Noi ne-am distrat foarte tare la filmări. Era foarte cald. La un moment dat mi-am luat o vestă de poliţist şi încercam să dirijez circulaţia. Unii chiar m-au crezut”.

În evoluția personajelor din comedia #SELFIE, Smiley și Alex Velea au o intervenție importantă, devenind salvatorii tinerilor, într-un moment în care norocul părea să-i fi părăsit definitiv.

În regia Cristinei Iacob, #SELFIE spune povestea a trei absolvente de liceu, pentru care marea aventură a vieții lor începe cu o escapadă la mare. În loc să stea acasă și să învețe pentru BAC, Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) și Ana (Flavia Hojda) sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele 2 zile dinainte de examenul maturității, iar asta înseamnă să încalce orice regulă și să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecințe. Vor libertate, adrenalină și dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere tot ce-şi pot imagina.

Alături de Smiley și Alex Velea vor fi prezenți pe marile ecrane, în interpretarea rolurilor principale din #SELFIE: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan și Alexandru Călin. Lor le vor da replica actori consacrați precum: Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase și Florin Călinescu, care vor da naștere unor personaje pe cât de complexe, pe atât de savuroase.

O comedie cu și despre tineri, #SELFIE va avea premiera pe 9 mai în cinematografele din toată țara. Filmul este o producție MediaPro Pictures, o companie MediaPro Entertainment România și ZAZU Film, distribuită în cinematografe de ZAZU Film.

 
 

Urmărește-ne pe Google News