Monica a ajuns la Izvorani în jurul orei 13.00 şi a-ncercat să intre în casă, ca să-şi ia lucrurile. Irinel nu era acolo, iar angajații acestuia nu i-au permis accesul în reşedință, de frică să nu-şi supere patronul. Nervoasă, Monica a cerut să-i fie aduse cheile Bentley-ului ei, ca să-şi poată lua măcar maşina, dar nici această dorință nu i-a fost îndeplinită. Văzând că nu are nici o şansă de reuşită, Columbeanca a sunat la numărul de urgență 112, însă nici poliția, sosită imediat la fața locului, nu a putut s-o ajute.
A mai depus o plângere la poliție
A urmat o criză de isterie din partea Monicăi şi câteva cuvinte grele aruncate unui paznic. Apoi, “Scorpia de la Izvorani” a lăsat un cadou pentru micuța Irina şi a plecat valvârtej spre postul de poliție din comuna Ciolpani, însoțită de mama şi de avocata ei. Acolo, Monica a depus o nouă plângere, în care îl acuză pe soțul ei că n-a lăsat- o să-şi vadă fetița, că nu i s-a permis să-şi ia bunurile personale de la Izvorani şi că a fost îmbrâncită de doi îngrijitori aflați pe proprietatea familiei. De la poliție, Monica a plecat spre locuința lui Gabi Bădălău, iubitul surorii ei, Ramona.
Citește și: Vânzătoarea magazinului de unde Monica Columbeanu şi-a luat apă: „Nu mi-a venit să cred când am văzut-o”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_dc1c0c74488a5ca225d2d63caa09b1a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_fca7cae70e507c6562396d229294ea7f.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b305aac270c58a785b5a2f0410a948b0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6006ce1522c9364f5321c0ea159890e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_42b4d8fdda2d39bb51d4fa6ff6de6405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_89a90dd8928ef225d2fbe45fb727f4e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_75211c78deb133878bc0bd68a52d0007.jpg)