Anul trecut, pe 23 noiembrie, Stela Popescu se stingea în propria locuință, la 81 de ani. Vestea dispariției fulgerătoare a celebrei actrițe a picat ca un trăsnet pentru Sofia Vicoveanca. „Doamne, Stela, ce veste cumplită! Încă nu pot realiza că nu mai ești, încă sper să fie totul o mare farsă! Stela, steaua noastră, a românilor, se întoarce azi acasă, printre stelele nemuritoare! Drum bun și odihnă veșnică, draga noastră!”, nota, atunci, îndrăgita interpretă de muzică populară.
„Pe undeva, eu și Stela ne asemănăm. Provenim cam din aceeași zonă, eu, din Toporăuți, ea, din zona Orheiului, și am trăit în copilărie aceeași dramă: am fost silite să ne refugiem din calea războiului. În plus, atât eu, cât și Stela ne-am revăzut tații la mulți ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat, pentru Libertatea, Sofia Vicoveanca.
Interpreta de muzică populară a continuat: „Dramele trăite în copilărie ne-au unit! Am fost împreună în multe turnee și nu pot să spun despre Stela decât cuvinte la superlativ. Stela se dăruia total pe scenă. De fiecare dată, înainte de spectacol, se uita câtă lume e în sală. Pur și simplu îi păsa mai mult de public decât de onorariu sau de ea însăși. A fost o femeie extraordinară și un artist deosebit. În plus, un om cald și comunicativ, care parcă nu cunoștea oboseala”.
Sofia Vicoveanca și-a amintit cum a reușit s-o facă să râdă cu lacrimi pe Stela Popescu, într-una din deplasările lor peste hotare. Erau în Belgia, la Bruxelles, cu câțiva ani înainte de dispariția marii actrițe: „Cu o oră înaintea spectacolului, am primit un telefon de la o persoană din țară. I-am răspuns, am vorbit cu ea câteva minute, apoi am închis. Stela, care era lângă mine, mi-a spus: «Bine, dragă, dar de ce nu i-ai spus omului că ești la Bruxelles și că trebuie să intri în spectacol? Ai vorbit cu el câteva minute, ca și cum erai acasă, la Suceava». I-am răspuns: «Păi dacă îi spuneam că sunt la Bruxelles și că nu pot vorbi, zicea că fac pe nebuna!». În acel moment, Stela a izbucnit în râs, de-i curgeau lacrimile pe obraji! «Măi, Sofica, dar știi că ai dreptate, dragă?! O să țin minte replica asta!»”.
Marea artistă a cântecului popular a conchis despre imensa artistă a scenei românești: „Stela a fost un om minunat, care avea numai suflet. A fost și frumoasă, și deșteaptă, i-a dat Dumnezeu toate calitățile!”.
Războiul i-a împrăștiat Stelei Popescu familia, la fel cum a făcut cu neamurile Sofiei Vicoveanca
Stela Popescu n-a avut o copilărie fericită. Pe când avea doar 4 ani și jumătate, tatăl ei, Vasile Popescu, a fost deportat în Siberia. „Tata era învățător și director de școală. În urma tragicelor evenimente din 1940 (n.r. – URSS a „rupt” Basarabia din trupul țării), pe tata l-au deportat în Siberia. L-au luat, au anunțat-o pe mama, s-a dus cu o bocceluță cu un maiou, o pereche de ciorapi și dus a fost direct la Vladivostok. N-am primit nici o scrisoare 18 ani de zile!”, povestea, peste ani, Stela Popescu.
Drama familiei Popescu nu s-a oprit însă aici. În 1944, când frontul a ajuns din nou în Basarabia, Stela a fost luată de mama sa, Valentina, și au fugit cu coloana de refugiați în România, unde au fost repartizate la Slimnic, în județul Sibiu. Pentru a nu fi expulzate din nou în Basarabia, mama marii artiste s-a recăsătorit de conveniență. Chiar și așa, „refugiatele”, cum erau numite în sat, au dus-o foarte greu. „De multe ori, mâncam mămăligă cu marmeladă, dar mama m-a învățat că orice lucru e bun”, rememora Stela Popescu.
La începutul anilor ’60, Stela s-a reîntâlnit cu tatăl său în Basarabia, unde a ajuns cu mare greutate, într-o excursie. Apoi, în 1977, a reușit să-și aducă părintele în România. Mama și tatăl său s-au recăsătorit după 38 de ani, Vasile Popescu trăind 91 de ani!