Artista (78 ani) locuiește în centrul municipiului Suceava, singurul oraș din România aflat sub carantină totală.

Proasta glumă de 1 aprilie ce a fost lansată în mediul online, vine pe fondul situației dramatice de la Suceava, orașul cu cele mai multe cadre medicale infectate din România (180 persoane). Vestea s-a propagat cu repeziciune, iar mulți admiratori s-au grăbit să-și exprime regretul. Telefoanele și mesajele au început să curgă și la adresa fiului artistei, Vlad Micu, demoralizând întreaga familie.

”Aceluia care a ”scornit” o așa minciună, îi zic: Nu săpa groapa altuia că pici tu în ea. Sunt bine, de regulă sunt un om atent, respect toate sfaturile medicilor, stau în casăm și i-am îndemnat pe toți cei ce mă cunosc să facă același lucru. Vă rog să dați de veste că sunt bine, să știe o lume întreagă că încă sunt mute jogodii printre noi!”, ne spune suppărată artista, pe numele său Sofia Micu, care ne asigură că nu a ieșit din casă de 18 zile.

”Stau în casă, dar nu
degeaba. Citesc, desenez, scriu, mă rog, lucrez la noi cântece și voi petrece  mai mult de vorbă cu prietenii, pe internet,
să nu mai apară astfel de zvonuri în aceste zile tragice”, promite Sofia
Vicoveanca.

Artista nu a intenționat să schimbe niciodată municipiul Suceava pentru București. Acasă, în Bucovina, este una dintre cele mai respectabile personalități. Are propriul muzeu, în casa sa din satul unde şi-a petrecut copilăria, Vicovu de Jos și un bulevard important îi poartă numele în Suceava.

Urmărește-ne pe Google News