Sofia Vicoveanca a postat pe o reţea de socializare un text în care îşi exprima supărarea pentru toată situația neplăcută, după ce unii dintre vecini s-au declarat deranjați de gestul acesteia.
”Dragi prieteni virtuali, acum cȃteva zile am pus o postare cu porumbeii care vin și-mi bat ȋn geam cȃnd le e foame… V-am ascultat sfaturile și, pentru că a fost foarte frig și zăpadă, de două ori am dat din nou mȃncare păsărilor, la geamul meu. S-au năpustit ȋn primul rȃnd vrăbiuțele! Erau atȃt de speriate și de ȋnfometate, de mi-au dat lacrimile! Vai, de le-ați fi văzut: din trei-patru bobițe de arpacaș, li se umple gușița! După care au dat buluc și porumbeii, la fel de ȋnfometați! Doar două zile le-am hrănit, la o oră cȃnd nu doarme nimeni, ca să nu deranjez pe nimeni! Totuși, cuiva din vecini, care stă cu ochii pe mine, nu i-a picat bine” a mărturisit Sofia Vicoveanca.