Într-o citație depusă luni la judecătoria din New York și obținută de People, sora mai mare a lui Carey, Alison, în vârstă de 59 de ani, solicită 1,25 milioane de dolari, deoarece susține că artista în vârstă de 50 de ani i-a provocat intenționat „suferință emoțională” prin includerea mai multor povești despre ea în memoriile vedetei.
Descriind-o pe Carey ca fiind „fără inimă, vicioasă [și] răzbunătoare”, Alison susține că a căzut din nou în patima alcoolului și plânge aproape neîncetat, după lansarea cărții din septembrie.
Citând un capitol din carte, în care cântăreața descrie un incident când Alison i-a dat valium (n.r. – diazepam), a încercat să o vândă unui proxenet și a aruncat o ceașcă de ceai fierbinte asupra ei, sora celebrei cântărețe spune că aceasta nu a prezentat dovezi care să justifice „povestea”.
„[Carey] vorbește despre Alison cu formula «fosta ei soră»”, se mai notează în document.
„[Carey] și-a folosit cartea pentru a-l umili și a-l face de rușine pe reclamant, în timp ce poveștile despre memorie au apărut în ziare din întreaga lume, la televizor și pe internet, majoritatea dintre ele cu titluri care repetă acuzațiile inculpatului – toate dintre ele au publicat fără să-i ofere reclamantului [Alison] nicio ocazie de a răspunde”, se mai specifică în document.
În citația de la instanță se specifică și faptul că Alison a fost diagnosticată cu PTSD, anxietate și depresie și a trebuit să meargă la psiholog pentru a face față „abuzului oribil” cu care s-a confruntat în tinerețe, referindu-se la „terifiante întâlniri de închinare satanice la mijlocul nopții” unde spune că a fost forțată de mamă să participe.
Alison a mai scris că Mariah Carey și-a folosit „statutul de persoană publică pentru a-și ataca sora fără bani”, generând titluri „senzaționale” despre ea pentru ca vedeta să-și promoveze cartea.
De asemenea, Alison a mai afirmat că o ofertă de soluționare a cazului a fost trimisă avocaților artistei Mariah Carey, dar „nu s-a primit niciun răspuns”.
„Reclamantul va cere o sumă de cel puțin 1,25 milioane dolari despăgubiri pentru provocarea intenționată de imensă suferință emoțională cauzată de umilirea publică a surorii mai mari a artistei în mod răutăcios, răzbunător, disprețuitor și total inutil”, se mai precizează în încheierea documentului semnat de Alison Carey.
FOTO: EPA