Sorana, fosta componentă a trupei ASIA, a fost căsătorită, timp de doi ani, cu Paul Moga. Cei doi au ajuns la divorț în anul 2014, după ce vedeta a aflat că partenerul de viață a înșelat-o cu o escortă de lux.
De ceva vreme, Sorana trăiește o nouă poveste de iubire alături de un tânăr pe nume Cosmin. Relația lor este din ce în ce mai bună, însă cântăreața nu se gândește încă la o nouă căsătorie.
„Cred că sunt ok aşa. Locuiesc cu el în casă şi facem toate lucrurile împreună, tragem la aceeaşi căruţă. Chiar sunt bine aşa. Nu vreau măritată în momentul acesta. Adică pe de o parte vreau, dar pe de o parte nu vreau.
Singura diferenţă e că din iubitul meu să-i zic soţul meu. Cred că am chef să se mai ocupe doar de mine.
Dacă ne căsătorim, lucrurile o să devină prea serioase deodată şi cu siguranţă o să apară şi copilul”, a declarat Sorana, fosta componentă a trupei ASIA, la emisiunea „Răi da buni”, de la Antena Stars.