”Iubesc la Madagascar experiența nouă și provocarea necunoscutului, dărâmatul barierelor, care de cele mai multe ori sunt în mintea noastră. E un loc atât de primitor, de exotic, de plin de culoare și de lucruri incredibile care apar din senin – de la oameni, la mâncare, la situații, la prietenii create. Un lucru care mi se întâmplă în fiecare zi este că aș vrea să pun mâna pe telefon și să povestesc cu cei de acasă cât de frumos este aici, să le împărtășesc experiența mea, să le spun că îi iubesc și că mi-e dor de ei. Dar acum, departe de România și în toate aceste situații, îmi dau seama cât de importanți sunt oamenii mei de acasă, cât de iubită sunt și cât de mult iubesc. Îmi lipseste cel mai mult iubitul meu, care este cel mai bun prieten al meu și care este omul care îmi dă forță și curaj, blândețe și echilibru”, a mărturisit Sorana.

Cum se vor descurca Sorana și echipa sa de ”Lemuri”, telespectatorii vor afla în reality-show-ul ”Ultimul Trib”, din această toamnă, la Antena 1. Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

Citește și

De 8 ani, familia Mădălinei Manole adună cadourile pentru fiul regretatei artiste. Jucăriile n-au ajuns niciodată la copil

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News