Sore Mihalache s-a lansat în industria muzicală la doar 11 ani, alături de trupa Dolly. Timp de doi ani, din 2000 până în 2002, Sore și celelalte membre Dolly, Adina, Bianca și Doris, au bătut țara în lung și-n lat, cântând piesele „Tarzan” și „Dragă Johnny”.

După de trupa Dolly s-a destrămat, Sore s-a alăturat alteia, Crazy Win, alături de care a lansat hit-ul „Beautiful Love”.

„A fost primul videoclip pe care eu l-am făcut ca regizor. Eram studentă, eu am terminat Facultatea de Regie de Film și mi-am dorit foarte tare să merg înspre videoclipurile muzicale în primă fază. Eram la final de liceu când am început (să cânte alături de Crazy Win – n.red.) și apoi am intrat la facultate.

Am mers vreo trei ani împreună și prin prisma acestei trupe și a succesului dobândit l-am cunoscut și pe Smiley. Și așa am ajuns apoi să am cariera solo, mă rog, manageriată fiind de el”, a povestit Sore Mihalache, la Fresh by Unica.

65a2b2eb-dec0-4672-9df2-c2a4c458fb04Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Criminalul mai sadic decât Rîmaru. După ce omora, lua bani de la părinţii fetelor ucise, îi suna şi se întâlnea cu ei, „pentru a nu-i face să sufere”
Recomandări
Criminalul mai sadic decât Rîmaru. După ce omora, lua bani de la părinţii fetelor ucise, îi suna şi se întâlnea cu ei, „pentru a nu-i face să sufere”

Sore spune că Smiley a sfătuit-o în momente delicate din cariera ei solo. Artistul a fost inclusiv prezent la semnarea contractului pentru serialul „Pariu cu viața”.

„Smiley a jucat un rol foarte important. În primul rând că mi-a fost un foarte bun prieten și sfătuitor. Eu nu știam nimic despre industria asta, nici despre contracte, nici despre… cum să vorbești cu oamenii, cum să negociezi, toate dedesubturile. El m-a luat efectiv ca pe o soră și a mers cu mine inclusiv la «Pariu cu viața», pur și simplu a stat lângă mine să-mi explice, să se cunoască cu oamenii. A fost foarte mișto și mi-a fost alături și… Nu știu, nu cred că am lansat vreo melodie fără să mă consult cu el. Multe le-am și scris împreună cu el”, a povestit Sore.

În 2019, Sore și Smiley au lansat hitul „Jumătate”, care are 16 milioane de vizualizări pe YouTube.

„Ne-am mai și contrat așa, că suntem două firi puternice amândoi. El fiind Leu, eu fiind Scorpion, Leul are și cumva o figură paternă așa în mediile în care simte el că trebuie să protejeze. Și m-a lăsat să și greșesc. După aia mi-a zis, hai vino că am o soluție. Exact ca un tată și frate în același timp”, a mai spus Sore Mihalache la Fresh by Unica.

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Incredibil cui ar fi vrut Ioan Crișan să-și lase averea de milioane de euro, înainte de a fi asasinat. Cazul se complică
Știrileprotv.ro
Incredibil cui ar fi vrut Ioan Crișan să-și lase averea de milioane de euro, înainte de a fi asasinat. Cazul se complică
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Șoseaua spectaculoasă din România, de-o importanță deosebită, construită chiar și când afară “era minus 25 de grade”. Are 151 de kilometri și este și astăzi una dintre cele mai impresionante lucrări din istoria țării
FANATIK.RO

Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Sucul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen, are ingrediente naturale și i se mai spune și “aurul alb al frumuseții”
FANATIK.RO
Sucul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen, are ingrediente naturale și i se mai spune și “aurul alb al frumuseții”
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Trecem la ora de iarnă 2024. Cum se dă ceasul la noapte, 26 spre 27 octombrie
Observatornews.ro
Trecem la ora de iarnă 2024. Cum se dă ceasul la noapte, 26 spre 27 octombrie
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI