Îndrăgostiții au fost prezenți la inaugurarea unei clinici de înfrumusețare. Cu această ocazie, am aflat de la Sorin și Ramona cum li s-a schimbat viața după semnarea certificatului de căsătorie.

“Suntem mai legați, fericiți tot timpul, ne dăm explicații, ne scuzăm. Îmi doresc foarte mult să port verigheta, doar că familia ne-a spus că trebuie să fie inelele sfințite, că nu e bine. Și atunci le-am purtat doar la câteva ocazii speciale. Așteptăm să le purtăm de pe 10 iunie încolo. Ne dorim copii”, ne-a spus componentul trupei Two. Proaspăta lui soție ne-a mărturisit că a fost bine primită în familia lui Sorin și, cum dragostea trece prin stomac, mama artistului i-a predat lecția principală pentru trăinicia mariajului.

“Spre surprinderea mea chiar am noroc de o soacră ca și mama mea. E a doua mamă pentru mine. M-a învățat rețete maramureșene, deci ne înțelegem bine până acum”, a punctat Ramona.

Semn că e mulțumit de veleitățile ei culinare, Sorin a simțit nevoia să o laude un pic. “Îmi gătește plăcintă maramureșeană și multe alte mâncăruri de la noi, mâncăruri din astea sănătoase, cu multă grăsime, smântână, a învățat”.

Nuntă cu peste 200 de invitați

Deși au programat nunta pentru vara lui 2017, Sorin și Ramona nu au definitivat decât programul artistic și lista de invitați. Pe el îl bate gândul să cânte la petrecere. “Dacă el cântă, eu cu cine dansez? Sper că nu”, a punctat soția. Se anunță un chef de zile mari pe 10 iunie, întrucât numărul invitaților sare de 200. “ Familiile noastre sunt foarte numeroase și atunci cred că 100  de persoane sunt doar neamuri. Apoi avem prieteni și eu și el “, a declarat, pentru Libertatea, Ramona Brotnei. “Eu am 23 de verișori primari, tata are 12 frați, deci mătuși, unchi. Pentru noi e chiar o nuntă restrânsă”, a adăugat cântărețul.

Foto: Dumitru Angelescu

Video: Robert Hanciarec

 
 

Urmărește-ne pe Google News