”Experiența în Madagascar e una cum doar mi-am imaginat, dar ca întotdeauna viața bate filmul! Realitatea este cu totul alta față de ceea ce mă așteptam să găsesc aici. Am văzut o natură exotică, lucruri pe care de obicei le vezi doar la televizor, dar se vede și sărăcia, care compensează cu fericirea oamenilor – localnicii care trăiesc la sate, care duc o viață simplă de pescari, de mici agricultori. Sunt niște experiențe pe care nu știu dacă o să le mai întâlnesc. Mi-e dor de casă, de soția mea și de fetița care urmează să se nască și îmi doresc foarte mult să mă întorc, însă nu înainte de a gust cât mai mult din experiența de aici și orice s-ar întâmpla vreau să fiu cu capul sus, chiar dacă de multe ori sufletul și mintea îmi sunt în alte parte”, a spus Sorin Brotnei.
Cum se vor descurca Sorin Brotnei și echipa sa de ”Lemuri”, telespectatorii vor afla în reality-show-ul ”Ultimul Trib”, din această toamnă, la Antena 1. ”Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.
Citește și