Din fericire, acuzaţiile, prea puţin credibile, nu au afectat familia reputatului bucătar. Soţia acestuia a înţeles faptul că era vorba doar despre o răzbunare şi i-a fost lui Gheorg mereu alături. „Am gestionat criza foarte bine. A fost un disconfort de moment. Nimeni şi nimic nu ne poate afecta căsnicia. Nu a lăsat urme, pentru că nu are cum să te afecteze ceva care nu există. Noi avem copii, suntem o familie solidă. Iubirea înseamnă încredere şi dăruire”, a spus soţia lui Gheorg la „Happy Hour”.
Şi celebrul bucătar a susţinut declaraţiile soţiei, ba chiar mai mult, acesta a dezvăluit faptul că s-a hotărât să renunţe la procesul de calomnie pe care voia să i-l intenteze fostei colege, Bianca Rus. „Noi am tratat totul ca la 40 de ani, după 20 de ani de căsnicie.Nu a fost o plăcere: mama era la noi, prietenii se uitau la televizor, la fel şi copiii, televiziunile mă aşteptau la poartă…
 
Am vrut să o dau în judecată pe Bianca, domnul Prigoană a fost alături de mine şi m-a ajutat în toată această perioadă. Datul în judecată înseamnă nervi şi bani şi am zis că nu se merită”, a explicat la ProTV.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News