Izabel, soţia designerului de bijuterii Adrian Haiduc, se află la Timişoara, acolo unde lucrează ca medic dermatolog, iar ieri s-a trezit cu maşina spulberată de gheaţa căzută de pe spitalul unde lucrează. După ce a suferit pagube de cel puţin 15.000 de lei, designerul a aflat că soţia şi părinţii lui au fost în faţa spitalului chiar cu câteva minute înainte să se întâmple accidentul. El spune că nu îşi revine din şoc, mai ales că soţia lui, Izabel, i-a trimis poze pe e-mail cu maşina distrusă.
„Iza mi-a trimis pozele cu maşina şi sunt şocat. Nu atât de pagubele suferite, cât de faputul că putea să se întâmple mai rău. Nici nu vreau să mă gândesc! Soţia mea a fost afară cu zece minute să se întâmple asta. Stătea de vorbă cu părinţii mei în faţa spitalului şi chiar în timpul acela a mai căzut o bucată de gheaţă de pe acoperiş, care era să omoare un pieton. Noroc că ea şi părinţii mei s-au grăbit şi nu au stat prea mult. Nu vreau să-mi imaginez ce se putea întâmpla dacă mai stăteau în locul acela, la cât de distructivă a putut fi acea bucată de gheaţă”, ne-a declarat, însă afectat, Adrian Haiduc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News