ComenteazăTânăra a fost în depresie în urmă cu patru ani, i-au fost recomandate chiar şi medicamente pentru a se vindeca dar, spune ea, doar voinţa ei a scos-o din perioada neagră în care se afundase.
„Probabil că, dacă ai fost în locul ăla întunecat, știi exact despre ce vorbesc. Pentru că eu am fost. Mi s-a spus că e moft, că pot să trec peste, că trebuie doar să vreau. Ei bine, nu. Nu e suficient să vrei. Pentru că nu ai de unde să vrei. Când nu există motiv să te trezești dimineaţa, când ai prefera să mori în loc să deschizi ochii după o noapte oricum nedormită… Când nu găsești explicație pentru starea îngrozitoare în care te afli, lume dragă, nu e suficient doar să vrei. Nu ştiu de ce scriu asta… Dar o să scriu. Pentru cei care cred că, dacă zâmbești mereu, automat esti fericit mereu. Poate eşti. Dar e posibil să nu fii. Eu n-am fost.
Eu m-am trezit din somn plângând în hohote, aparent fără vreun motiv.
Eu am dormit câte o oră pe noapte, timp de o lună.
Eu am băut doar cafea şi am mâncat biscuiți o bună perioadă. Altceva nu puteam. Tot ce ştiam e că eu nu mai pot așa. Mă priveam în oglindă şi încercam, printre lacrimi, să mă adun. Să îmi spun că sunt bine, că e o fază, un moft, cum mi se tot repeta. Dar tot ce îmi doream era să dispar. Mi s-a pus diagnostic, mi s-au recomandat pastile. Nu le-am vrut.
Am plecat de unde eram… Și eram în Paradis. Am luptat singură şi nu ştiu dacă asta a fost cea mai bună alegere. Dar așa am ştiut eu să procedez. Nu mă plăcea nimeni şi nu plăceam pe nimeni. Încet, încet, şi numai eu ştiu cum, mi-am revenit. Cred. Am ajuns să mă cunosc mai bine, pentru că durerea e bună profesoară. Am renunțat la oameni şi am câștigat alții. Am învățat ca tristețea asta profundă e chinuitoare, e paralizantă, dar se poate trece peste. Știu … Scriu asta pentru că acum 4 ani nu eram bine deloc. Dar azi sunt”, a povestit Livia Bordea.