Paula Sorescu, soţia regretatului actor Ion Lucian, a împărţit, ieri, câteva pungi pline cu mâncare şi fructe, la nici două săptămâni de la decesul artistului. Actriţa a ţinut să dea de pomană şi bani, drept pentru care a scos din portofel câteva hârtii de 10 lei, pe care le-a oferit unor nevoiaşi. Ion Lucian a murit la 88 de ani, în seara de 31 martie. El se afla internat din 11 martie la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.