Ieri seară, 31 martie, în jurul orei 21.15, după o grea suferinţă, maestrul Ion Lucian a decedat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic Floreasca. S-a luptat până în ultima clipă cu boala, având-o alături pe soţia sa, actriţa Paula Sorescu Lucian.

Trupul neînsufleţit al maestrului Ion Lucian va fi depus în holul Teatrului Excelsior, luni, 2 aprilie, începând cu ora 13.30, până la ora 18.00. Toţi cei care vor să-i aducă un ultim omagiu extraordinarului om de teatru Ion Lucian, sunt aşteptaţi în foyerul teatrului. Marţi, 3 aprilie, maestrul Ion Lucian va fi condus pe ultimul drum, la Cimitirul Bellu. Slujba religioasă va avea loc la ora 13.30, iar la ora 14.30, trupul neînsufleţit al maestrului va fi înmormântat pe Aleea Artiştilor.
Foto: Captura Realitatea tv

Urmărește-ne pe Google News