În exclusivitate pentru Libertatea, soția lui Leo Iorga ne-a povestit despre optimismul cu care amândoi privesc vindecarea, despre vaccinul imunomodulator pe care artistul l-a făcut la Centro Internacional de Salud La Pradela din Havana, Cuba și, în dorința de a face bine și altora, încântată de efectele terapeutice, este dispusă să împărtășească oricui această metodă de terapie încă nepopularizată.
”Este vorba un vaccin terapeutic brevetat de medicii cubanezi, un tratament personalizat care, pentru că evaluarea stării de sănătate a soțului meu a fost bună, Leo a fost inclus în programul folosit cu noul mijloc terapeutic în combaterea bolii. Tratamentul durează un an, este făcut cu încuviințarea prietenei nostre, oncologul Polixenia Iorga, iar noi am achiziționat deja doze pentru următoarele șase luni, după care urmează o nouă evaluare medicală și un nou efort financiar însă nu atât de mare precum ar fi fost dacă alegeam cea de-a doua variantă medicală propusă de medicii americani, care costa de 10 ori mai mult. Este un tratament fără efecte adverse grave care declanșează un răspuns imun ce duce la creșterea speranței de viață a pacienților cu cancer la plămâni. Din păcate Leo trebuie să mai îndure o perioadă chimoterapia în paralel cu tratamentul însă starea sa este una pozitivă”, ne spune soția lui Leo Iorga și mama copiilor lui.
Luptă de șase ani pentru sănătate
Lupta curajoasă a veteranului rocker durează de aproape șase ani, iar artistul continua să cânte cu o energie uimitoare. ”Nu poate sta departe de scenă și de public. Asta este viața lui, parte din vindecarea lui alături de credința în Dumnezeu care mobilizează întreg sistemul imunitar ajutându-l în recuperare din boală. Credem în actul vindecător al rugăciunii la Dumnezeu, energie pozitivă pe care o simțim. Ne-am înscris și la reiki, terapie care ne educa în a simți energia universală.
Devenit exemplu pentru curajul lui și puterea de a susține concert după concert în ciuda problemelor sale, Leo Iorga continua să transmită emoții și trăiri prin mari succese cărora le-a dat viață și identitate: ”Singur în noapte”, ”Trenul pierdut”, ”Să te gândești la mine”, ”Toamnă în sufletul meu” ori Povestiri din gară” din vremea când a fost solist la Cargo, fapt mai puțin cunoscut.
CITESTE SI:
Leo Iorga, momente sfâșietoare în fața a mii de oameni. A încheiat concertul în lacrimi