„Prima condiție trebuie să o aibă doi: un el și o ea, sau mă rog, nu contează, atunci când decid să fie împreună e să existe acea chimie, acea atracție, adică să nu se cupleze din alte motive, că e sortită eșecului o astfel de asociere.
Din punctul meu de vedere, trebuie să aveți aceeași viziune asupra vieții. E complicat ca unul să fie genul mai boem și altul care vrea să trăiască într-un mod de a agonisi”, a spus Cristina Șișcanu la InstaStory.
„Aceste două condiții mi se par esențiale și cele mai importante când se formează un cuplu, iar apoi intervin condițiile minore, care trebuie să susțină condițiile acestea importante.
Nu e simplu, dar dacă există acele două condiții, eu cred că reușești. Zi de zi, clipă de clipă, trebuie să ai grijă de relația ta, niciodată să nu o lași de izbeliște. Iubirea trebuie arătată în fiecare zi”, a continuat ea.