Daniella Pick, soția Quentin Tarantino, este însărcinată pentru prima oară. Anunțul a fost făcut de reprezentantul cineastului american.
Regizorul filmului „Once Upon a Time… In Hollywood” urmează să devină tată. Soția sa, cântăreața israeliană Daniella Pick, este însărcinată, a precizat Katherine Rowe, purtătorul de cuvânt al lui Quentin Tarantino, conform agenției Associated Press.
Potrivit Mediafax, regizorul în vârstă de 56 de ani şi modelul şi cântăreaţa în vârstă de 35 de ani, fiica lui Tzvika Pick, un cantautor israelian, au avut o aventură în 2009, pe când acesta era în turneu de promovare a filmului „Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds”.
Câştigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul „Pulp Fiction”, din 1994, şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor „Pulp Fiction” şi „Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost, pe rând, regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale.