“Revin cu o piesă intitulată “Ie’ DaciLea” alături de timisoareanul Doru Jurj, pe numele de scenă J’ok’R. Piesa a fost creată în studioul DSPro din Timişoara, beneficiind de un videoclip filmat de echipa Frame Killer (cameraman-scenarist Octavia Lucian şi regizorul – Alin Niculescu). Videoclipul a fost filmat în judeţul Vrancea în crame româneşti, printre munţii Vrancei şi râuri curgătoare ca Putna”, spune liderul Sotto Inteso.
[libgallery id=”1604641″]
În stil tradiţional românesc, la bază fiind folclorul, pe ritmuri de Hip Hop, stil ce l-a consacrat pe Sfântu’ (vezi “Caterincă” -1999), piesa este făcută pentru a fi ascultată de românii de pretudindeni.
„Sfântul urăşte un cuvânt: ‘Etnie’. Pentru el toţi românii, indiferent că se consideră de altă naţionalitate, sunt români toţi, atât timp cât s-au născut în această ţară, România-Dacia. Imaginea videoclipului cu Sfântu’ în lanţuri reprezintă într-un fel istoria Românilor, deoarece mulţi cotropitori au încercat să ne pună în lanţuri. Imaginea J’ok’R prins în sfori reprezintă România de azi. Din păcate doare, însă am ajuns marionetele pentru Occident şi pentru cei ce ne conduc. Dar suntem mândri că romanul nu şi-a pierdut cu tot amarul lui, veselia, bucuria, zâmbetul şi spiritul de petrecere. În timpul filmărilor nici o vertebrată sau nevertebrată nu au avut de suferit”, a mai adăugat Sfântu’.