A renunţat la un loc călduţ de muncă, la o renumită clinică din Turcia, unde se număra printre cei mai buni fizioterapeuţi, pentru a veni în România, chiar dacă această mişcare i-a adus multe schimbări. Tuncay Ozturk a dorit însă să-şi urmeze femeia iubită, care, între timp, i-a devenit şi soţie.
A riscat, iar acum, fără îndoială, s-ar putea declara mulţumit de ceea ce-i oferă viaţa. Pe lângă faptul că trăieşte o “iubire ca-n filme”, alături de marea lui dragoste, cum o numea el, soţul Andreei Marin a devenit deja un personaj important şi printre specialiştii de la noi, el ocupându- se, printre altele, şi de lotul feminin de gimnastică, dar şi de pacienţii români care au nevoie de o “pilă” în Turcia.

Îl plăteşte din propriul buzunar

Urmând modelul consoartei sale, dar şi pe al lui Ştefan Bănică junior, fostul soţ al acesteia, fizioterapeutul turc şi-a tras, la rându-i, asistent personal, pe care, evident, îl şi plăteşte, căci nimic nu-i gratis. Noul angajat al lui Tuncay îi traduce corespondenţa şi îl ajută să trimită răspunsuri la e-mail-urile în limba română.
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

 
 

Urmărește-ne pe Google News