Toată lumea știe că Dan Chișu este cel care a adus conceptul de stand-up comedy în România, în 2003, atunci când a înființat primul club de genul. Deși a vândut afacere lui Răzvan Munteanu, soțul cântăreței Delia, Dan Chișu a fost invitat mereu să țină discursuri la unele spectacole. Așa cum era de așteptat și anul acesta, Dan Chișu a primit invitația de a deschide noul sezon de glume, invitație care însă l-a deranjat. Regizorul s-a arătat deranjat de faptul că Răzvan nu-i mai recunoaște meritele.
„Știam că recunoștința nu e la mare preț la români, dar văd că nici recunoașterea nu mai reprezintă mare lucru. Sunt trist că acum, la 13 ani de la acel moment, sunt amintiți toți cei care „au scris istoria Deko”, minus cel care a „inventat Deko”. Da, undeva pe culoarele întortocheate ale TNB-ului, acum 13 ani, când aproape nimeni nu cunoștea fenomenul „stand-ul”, cineva a avut ideea înființării acestui club de comedie. Sau poate nu-mi mai aduc eu bine aminte. Orice e posibil, dar eu știu că voi știți, că eu știu că voi știți că am fost EU. Și am să închei cu replica mea favorită: ȘTIAM CĂ ÎNTR-O ZI VOI FI UITAT, DAR NU CREDEAM CĂ AȘA REPEDE”, a scris Dan Chișu pe site-ul lui de socializare.
Soțul Deliei a încercat să aplaneze situația
De cealaltă parte a baricadei, Răzvan, soțul Deliei a încercat să se disculpe în fața lui Chișu. „Dane, tu te confunzi cu Deko deja. Urma să fi amintit într-un post aparte, aminteam de cei de pe scenă. Scuze dacă s-a înțeles altfel, știi că nu e așa”, i-a răspuns Răzvan Munteanu. Văzând că nu a rezolvat nimic, soțul Deliei a încercat, din nou, să-l îmbuneze pe Chișu. „Dan, postarea asta nu se referă la istoria Deko, știi foarte bine că mereu te-am amintit și te amintim, ne mândrim cu asta. Era despre stand-uperii noi ce urcă sezonul ăsta alături de cei consacrați. Despre apariția Deko urma un nou post mâine. Scuze dacă s-a înțeles altceva. Orice remarcă despre apariția Deko și inventatorul stand-up-ului în România, din scăpare sau nu, NU te exclude pe tine, indiferent cine ar face-o. Punct”, a mai scris Răzvan Munteanu.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!