Cornel Galeș este devastat de moartea soției sale, interpreta de muzică populară Ileana Ciuculete. Acesta a murit pe 14 martie, la un spital privat din Capitală.
Soțul Ilenei Ciuculete, care și-a ținut secretă adevărata vârstă, este atât de devastat de dispariția artistei că s-ar fi gândit la sinucidere.
Cel pușin așa afirmă cântăreața Elena Merișoreanu, o apropiată a familiei.
Soțul Ilenei Ciuculete, la un pas de sinucidere. „A spus că „mă gândesc să-mi iau viața””
Elena Merișoreanu a făcut dezvăluirea șocantă despre faptul că Cornel Galeș ar fivrut să-și pună capăt zilelor în cadrul emisiunii „Agenția VIP”, de la Antena Stars.
”Eu am vorbit cu Ileana acum 5-6 zile. Când am sunat-o am avut impresia că am sculat-o din somn…
Mi-a zis că Ileana a plecat, a plecat definitiv dintre noi, iar în clipa aceea a început să țipe, iar eu am crezut că paralizez când am aflat. Cornel nu o lăsa să facă absolut nimic, îi făcea masaj, nu o lăsa să se ducă nici să ia o pâine. Îi ieșise o gâlmă, iar a doua zi i se umflase prea tare. S-au dus la doctor și i-a zis că nu mai are scăpare.
El este inginer la aeronave. A spus că „mă gândesc să-mi iau viața”, dar nu am acum că îmi ia diavolul sufletul și nu ajung lângă Ileana dacă mă omor”, a declarat Elena Merișoreanu.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. În timp ce el se bucură de viață alături de noua iubită, cu 23 de ani mai tânără, Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit acum
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor