„Am cunoscut-o într-un turneu în care eram cu bandul lui Horia Moculescu, în octombrie 1971. Primul spectacol l-am avut la Câmpina, undea ea nu a venit, pentru că avea un microrecital la televiziune. Dar a venit la Braşov. După spectacol, băieţii au plecat cu iubitele, iar eu am rămas cu Angela, să vadă emisiunea pe care o înregistrase. Şi , după asta, am mers în cuşeta mea să jucăm cărţi. A fost un moment plăcut pentru amândoi acea seară”, a povestit Sorin Movileanu la „WOWbiz” de la Kanal D.

În scurt timp, cei doi au mers la părinţii ei, cerând permisiunea să se căsătorească. Şi fiul lor s-a născut curând, în 1975. Sorin Movileanu spune că a susţinut-o puternic în carieră pe Angela Similea.
„Când am cunoscut-o, Angela era o amatoare. Eram chitarist-basist în orchestra radio. Şi i-am pregătit o piesă pentru un trofeu în Bulgaria. Ea mai fusese o dată şi era foarte supărată că nu luase nimic. A mers la un trofeu şi a câştigat”, spune Movileanu.

În perioada în care repetam cu ea pentru competiţia Orfeul de Aur, din Bulgaria, cei de la „Roşu şi Negru” m-au invitat să cânt cu ei la mare. Eu le-am spus că Angela pleacă în Bulgaria şi eu am planuri cu copilul. Ei mi-au propus să vin cu tot cu copil şi soacră. Şi am acceptat. Cât eram la mare, m-a sunat Angela şi mi-a spus că a câştigat. Angela a revenit în Bucureşti, apoi a spus că vine spre Eforie. A ajuns la şase în Eforie. Soacra mea a început imediat să scoată venin: „Ştii că soţul tău venea numai la 5 dimineaţa în cameră!”. Şi apoi soacra mea mi-a spus „Fata mea e vedeta internaţională, tu ce eşti? Un muzicant”. Mi s-a urcat tensiunea. Şi Angela a spus că maică-sa are dreptate. Şi eu le-am spus: „Luaţi copilul şi plecaţi de aici, dispăreţi!”. Şi au plecat. Nu m-am gândit că pleacă de tot”, spune Movileanu.

„Soacră-mea a fost un diavol”

„Şi, când am ajuns acasă, casa era cam goluţă. E chiar comic, a luat şi nişte cizme de bărbat, le luasem eu din Germania. Am întrebat-o de ce a plecat cu toate alea, şi ea mi-a zis „Păi ce, am luat eu, a luat mama şi tata”, explică Sorin Movileanu.

După numai câteva zile, Sorin Movileanu a plecat în turneu în Israel. Iar relaţia, deşi întreruptă dintr-un motiv nedemn de un divorţ, nu s-a mai legat din nou. „Soacră-mea a fost un diavol. A avut o influenţă nevastă asupra nevestei mele”, a concluzionat fostul soţ al Angelei Similea.
Movileanu spune că a urmat o perioadă în care a încercat să se împace cu Angela Similea. Apoi, Angela a spus că relaţia nu mai e ca înainte şi a spus, în faţa naşilor (Titus Munteanu şi soţia sa), că nu este de acord să „reîncălzească ciorba” şi că ar fi mai bine să pună capăt.

Cum l-a cunocut Angela Similea pe Jan Hilgen

„Eu cumpărasem un apartament de la un prieten al meu, care a spus că pleacă la muncă în Olanda. Într-o zi, prietenul acesta al meu a spus că şeful său olandez vrea să vadă unde a stat. Şi eu i-am primit la mine în casă. La mine în casă l-a cunoscut Angela pe Jan Hilgen”, a spus Movileanu.

Angela Similea a avut o relaţie cu acest bărbat imediat după despărţirea de Sorin Movileanu. Hilgen l-a şi adoptat pe Sorinel Hilgen.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News