„Am început să mănânc în baie, asta până când Cătălin a început să mă cântărească zilnic şi să vadă că mă îngraş. Îi spuneam că am reţinut apă, minciuni. Până într-o zi, când am avut o discuţie serioasă cu el şi aproape că a vrut să plece.
A considerat că din cauza viciilor mele nu mai putem fi împreună. El mi-a spus clar că îşi doreşte de la mine să schimb asta. Mi-a zis că o să plece şi şi-a făcut bagajele. Atunci a fost momentul în care mi-am dorit să slăbesc”, a mărturisit Oana Radu, potrivit okmagazine.ro.
„Am realizat că din viaţa noastră oamenii pot pleca oricând, pot pleca fără ca noi să ştim sau fără ca noi să preconizăm că o să se întâmple. N-am dormit toată noaptea. Am stat în sufragerie şi am plâns.
El s-a trezit şi a văzut că am ochii plânşi şi i-am zis că am mâncat pe furiş şi că din acel moment o să mă lupt să slăbesc şi să arăt bine pentru mine. Atunci mi-a promis că nu o să plece.
Din momentul ăla nu a mai existat mâncare. Mi-am dat seama cât de important este el pentru mine”, povesteşte Oana.