Show-ul Sergei Polunin Up, Close and Personal, înregistrat în decorul impresionant al Castelului Bánffy din Bonțida, în prezența a peste 2000 de spectatori, poate fi văzut gratuit începând cu ora 12.00, de oriunde din lume, aici, anunță organizatorii.
La TIFF 2021, Sergei Polunin a dansat în Sacré, o coregrafie a artistei japoneze Yuka Oishi, bazată pe Ritualul primăverii, de Igor Stravinski, și inspirată de stilul dansatorului Vaslav Nijinski.
După o discuție pe scenă, în care a oferit detalii despre parcursul său artistic atipic, Polunin le-a oferit spectatorilor prezenți la Bonțida o surpriză memorabilă, dansând pe melodia Take Me to Church a lui Hozier.
„Ca artist, urci pe scenă pentru public. Eu sunt destul de timid, îmi place energia pe care mi-o transmite publicul, dar nu atât de mult și atenția pe care o primesc. Pe scenă, însă, strălucesc și acolo simt că mi-e locul”, a mărturisit artistul, la TIFF.
Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen și călătorește în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o.
Puteți citi aici un interviu Libertatea cu starul baletului.