Pepe și Raluca sunt extrem de grijulii când vine vorba despre sănătatea celor două fiice ale lor, Maria și Rosa. Nu-i de mirare că în sezonul virozelor sunt în stare de alertă. Iar de când a apărut și gripa ucigașă, stau ca pe ghimpi. Și le „bombardează” pe cele mici cu produse naturale menite să le întărească imunitatea! Tot ce e mai bun, din acest punct de vedere, cumpără Pepe, după ce Raluca, responsabilă cu studierea și căutarea acestora, îi face o listă detaliată.

Zilnic, Maria, care deja merge la școală, și mezina Rosa, care frecventează grădinița patronată de mama ei, primesc suplimente menite să le întărească organismul.

„Raluca le dă miere de Manuka și lăptișor de matcă, produse naturale, dar și citrice și alte produse ce conțin vitamina C”, ne-a explicat Pepe.

Cântărețul, care urmează un program de refacere după accidentul suferit pe o pârtie de schi, și soția lui le-au și vaccinat pe fete, toamna trecută. Și toate aceste măsuri luate de ei s-au dovedit, cel puțin până acum, eficiente.

„Au fost puțin răcite. Nu am scăpat nici noi”, ne-a mai spus acesta. Dar atât, puțin răcite.

Pleacă tot mai des în Anglia

În altă ordine de idei, Pepe ne-a dezvăluit că, în ultima vreme, jobul îl poartă tot mai mult pe afară. De când a avut primul său spectacol la Londra, în urmă cu câțiva ani, primește tot mai multe solicitări din Regatul Unit. „După Anglia, voi cânta în Spania. Și acolo am multe cereri”, ne-a mai spus cântărețul. Acesta nu stă însă prea mult în orașele în care are recitaluri; după fiecare cântare, se grăbește să ajungă acasă la fetele lui!

CITEȘTE ȘI:

OPINIE/ Blocuri și vile pe ruinele cetății Tomis! Primăria Constanța vrea să transforme cea mai frumoasă zonă de promenadă într-un cartier de nababi

 
 

Urmărește-ne pe Google News