Pe vremuri, Șpil era pe val, iar trupa lui era atât de populară, încât a ajuns la cel mai mare concurs artistic național, „Cântarea României”, și a fost prima formație rock care a luat locul 1 pe țară.
Înainte de Floare Albastră, muzicianul a influențat și destinul trupei Direcția 5 (a fost în prima formulă, alături de Marian Ionescu, Răzvan Miriță, Dragoș Bădoi, Vlaicu Giurgea și Petre Traian Roșu FOTO), iar după, adică mai aproape de vremurile noastre, i-a lansat pe Vali Crăciunescu și pe cunoscutul chitarist Adi Manolovici.
Petrișor Știrbu a fost dintotdeauna o persoană pozitivă, săritoare și dornică să-și ajute semenii, iar cu timpul, aceste calități l-au condus ceva mai departe de rock și mai aproape de Dumnezeu. Așa se face că, în prezent, compune muzică de meditație și de echilibrare energetică sau, cum spune el, „de vindecare”. Din noul său repertoriu fac parte piese ambientale intitulate „Pacea luminii iubirii în mintea inimii noastre”, „Călătorie prin ceakre”, „Spirale” sau „Meditația infinitului”, toate compuse pe frecvența 432 mhz, pe care o consideră, ca mulți alții, miraculoasă.
Șpil își spune „lucrător în lumina Tatălui Ceresc” și își îndeamnă semenii care practică bioenergoterapia să nu ia bani atunci când fac bine, fiindcă au primit aceste calități gratis. Periodic, cheamă credincioșii, pe Facebook, la rugăciuni colective și explică de ce trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu: „Pentru că a ridicat frecvența vibrațională în acest loc timp-spațiu până la nivelul optim nouă, pentru binele nostru cel mai înalt”.
Compozitor, poliinstrumentist, producător și textier, Șpil a ieșit, recent, din studio și a reintrat în lumina reflectoarelor. Face parte din noul show al PRO TV, „Cântă acum cu mine”, care va intra pe post la primăvară.
Citește și:
Sora Elenei Gheorghe și-a botezat fetița în secret. Prima imagine de la eveniment