Actor în „Las Fierbinți”, acolo unde îi dă viață lui Bobiță, dar și jurat la „Românii au talent”, Mihai Bobonete le intră în case telespectatorilor aproape seară de seară. Iar producțiile din care el face parte sunt lider de audiență de fiecare dată.

Recent, celebrul comediant și-a surprins fanii de pe Instagram cu o postare prin care le spunea, în stilul său caracteristic, de ce sport s-a apucat. Mai exact, Mihai Bobonete face acum padel, un sport cu rachetă, de origine mexicană, jucat de obicei la dublu pe un teren închis, puțin mai mic decât un teren normal de tenis.

mihai bobonete joaca padel pentru olimpiada (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„A intrat padelul la Olimpiadă și trag tare să prind lotul național, dar asta doar pentru că pot și am oasele tari, căci nu am zi să nu-mi fac setul de exerciții pentru articulații de pe aplicație.

E ca și cum ai merge la kineto-fizio, dar de acasă. Intri, iți faci cont, completezi sincer acolo, mai ales la greutate, și apoi vezi ce-ți dă de făcut, că-ți dă bine! Haide să ne vedem în America sau unde se ține Olimpiada următoare”, a scris Mihai Bobonete pe Instagram, în dreptul unor fotografii în care apare în timp ce joacă sportul care devine tot mai popular în lume.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Încă din anul 2022 se vorbește că padelul ar putea fi inclus printre sporturile de la Olimpiadă, iar în anul 2023 el a fost recunoscut oficial ca sport. Astfel, tot mai multă lume care practică padelul speră ca acesta să intre pe lista sporturilor de la Jocurile Olimpice începând cu anul 2032.

În urmă cu doar câteva zile, în cea mai recentă ediție a show-ului „Românii au talent”, Mihai Bobonete a fost în centrul atenției, după ce a apăsat butonul de Golden Buzz pentru Miruna Ungureanu, o elevă în vârstă de doar 10 ani din Ploiești care a impresionat cu vocea ei și cu talentul actoricesc.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI