Din cauza consumului etnobotanicelor, tânărul a ajuns să stea pe străzi, dar ceea ce este cel mai dramatic este faptul că în fiecare zi îşi aşteaptă moartea, pentru că este infectat cu HIV. Are 24 de ani, se numeşte Vali şi este fratele manechinei Simona Traşcă, cunoscută drept Pamela de România.
„La 14 ani am luat prima dată droguri, la 20 am intrat în puşcărie şi la 22 de ani, când am ieşit, am descoperit etnobotanicele. Nu mă gândesc la nimeni decât la droguri. Aş vrea să mai am o a doua şansă, dar aceasta nu mai există pentru mine. M-am lichidat singur”, a declarat el.
De ruşine a ales să-şi trăiască existenţa departe de familie, dar viaţa pe care o duce acum îi permite să fie mai aproape de drogurile care l-au distrus. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a mai dat câteva zile”.
Invitată în platoul emisiunii „Drept la ţintă”, Simona Traşcă nu şi-a putut abţine lavcrimile. „Nu l-am văzut de câteva luni. Nici nu mă pot apropia de el, să-l pup, să-l îmbrăţişez din cauza bolilor! Şi cu toate acestea îl iubesc, este fratele meu”, a spus printre suspine Pamela. Ea a mai povestit că fratele ei are şi un băieţel, denis, pe care i l-a botezat: „Este singurul lucru care simt că-mi rămâne după fratele meu”.
Intrat în direct, Vali a impresionat prin atitudinea lui: „Mă duc la spital şi vreau să mă cuminţesc. O iubescpe Simona şi îmi pare rău că o supăr. Vreau să mă fac bine pentru Simona. Mama mă ajută mult: îmi dă bani, îmi dă să mănânc, mă îmbracă. Nu mi-am mai văzut copilul de doi ani. Sunt un nimic”.
Familia a încercat până acum toate metodele pentru a-l aduce pe drumul cel bun, însă toate încercările lor au dat greş.