care deja a adunat din incasari aproape trei miliarde dolari. Regie, regie artistica, filmul anului, scenariu adaptat, sunet, montaj, coloana sonora, tema muzicala, efecte speciale, costume, machiaj – cele mai importante categorii, in afara premiilor pentru actori/actrite in roluri principale si secundare, au revenit „Stapanului inelelor”.
Oscarul pentru cea mai buna actrita in rol principal i-a revenit superbei sud-africance Charlize Theron („Monstrul”), iar cel pentru rol secundar mai plinutei sale colege de breasla Renee Zellweger. Ea a fost, de fapt, „urma care a scapat turma” lui Anthony Minghella, caci filmul acestuia, „Cold Mountain”, turnat in mare parte in Romania, nu a intrat in gratiile celor responsabili cu nominalizarile la Oscar. Renee a luat premiul pe merit, cel putin daca ne luam dupa comentariul – nonconformist, ce-i drept – pe care l-a facut Charlize la adresa ei: „Renee e ca pizza. E intotdeauna buna.”
La categoria cel mai bun actor in rol principal, Jude Law ar putea cere onorariu pentru consiliere. Cu cateva saptamani in urma, vedeta din „Cold Mountain” facea apel catre cei care voteaza castigatorul sa-l aleaga pe Sean Penn, pentru ca face un rol senzational in „Mystic River/Misterele fluviului”. A fost ascultat. Sean Penn a plecat acasa cu ravnita statueta. in rol secundar cel mai „tare” s-a dovedit Tim Robbins (pentru acelasi „Mystic River”), ramanand cu buzele umflate confratii Alec Baldwin, Benicio Del Toro si Ken Watanabe.
„Master & Commander – La capatul Pamantului”, cu Russell Crowe in rolul principal”, nu a fost oscarizat decat pentru imagine si montaj de sunet, „in cautarea lui Nemo” si-a adjudecat, cum era de asteptat, premiul pentru cel mai bun film de animatie, iar „Invaziile barbare” (Canada) si „Rataciti printre cuvinte” au castigat la categoriile cel mai bun film strain, respectiv cel mai bun scenariu original (semnat Sofia Coppola).
Ceremonia nu a fost insa o simpla insiruire de filme premiate si discursuri plictisitoare. Invitat pe scena pentru prezentarea celei mai bune productii animate, Robin Williams a imitat scena de la Super Bowl in care Janet Jackson si-a dezgolit un san cu ajutor „neintentionat” al lui Justin Timberlake. „Acesta e motivul pentru care ceremonia e transmisa cu o intarziere de cinci secunde”, s-a adresat el audientei amuzate. Peter Jackson, regizorul „Stapanului inelelor”, a amendat si el intarzierea ce permite cenzurarea imaginilor sau discursurilor incomode, in declaratia de acceptare a statuetei pentru cel mai bun film: „Sunt extrem de onorat si mai ales intantat ca Academia a premiat o fantezie. Fantezia e un cuvant cu „f” – aluzie la una din cele mai vehiculate injuraturi din engleza, n.n. – care sper sa nu fie taiat in cele cinci secunde de intarziere a transmisiei”.
Un alt comentariu picant, cu tenta politica de aceasta data, a fost facut de Billy Crystal, care anul acesta a prezentat pentru a opta oara Oscarurile. Cu ochii tinta la Keisha Castle-Hughes, o actrita de doar 13 ani, nominalizata la cel mai bun rol principal pentru prestatia din „Whale Rider”, el a aratat cam cate lucruri s-au schimbat in Statele Unite de la nasterea ei: nici unul. „imi amintesc ca am prezentat show-ul acesta si in urma cu 13 ani. Pe atunci, Bush era presedinte, economia era in declin, iar noi abia iesisem dintr-un razboi cu Irakul.”