Au fost în situații extrem de dure, iat viața le-a fost pusă în pericol. Iată care sunt starurile internaționale care au avut parte de accidente nefericite:
Matthew McConaughey – a trăit experiență extrem de neplăcută în Australia, când a călcat pe un șarpe veninos. „M-am întors din șopronul din spatele casei unui prieten și am călcat pe ceva. Era întuneric. El a început să se miște printre picioarele mele și m-am speriat puțin. Apoi, prietenul meu a venit și l-a prins”, a povestit actorul pentru emisiunea „Today”.
Anne Hathaway – în anul 2014, actrița se afla în vacanță în Hawaii. A fost la un pas să moară înecată după ce a căzut de pe placa de surf și a fost luată de un val imens. A fost salvată de câțiva surferi în ultimul moment. În urma accidentului, vedeta s-a ales cu câteva răni.
Sharon Stone – a suferit un accident vascular-cerebral în anul 2001. „Aveam șanse 1% să supraviețuiesc în momentul în care m-au operat și timp de o lună nu s-a știut dacă aveam să supraviețuiesc”, a povestit vedeta.
Drew Barrymore – în anul 2001, a trecut printr-o experiență pe care nu are cum să o uite vreodată. Casa în care locuia cu partenerul ei de atunci, Tom Green, a luat foc. Cei doi au reușit să se salveze după ce câinele lor, Flossie, a intrat în dormitor și a început să latre până s-au trezit și au ieșit din casă. Câțiva ani mai târziu, Drew Barrymore, la o repetiție pe care o făcea pentru un serial, actrița s-a urcat peste partenerul ei, Deobia Oparei, însă a căzut și s-a lovit la cap. A fost internată de urgență și a fost diagnosticată cu comoție cerebrală.
Tom Hanks – s-a tăiat la un picior pe durata filmărilor pentru pelicula „Naufragiatul”. N-a acordat atenție leziunii respective, astfel că rana s-a infectat. A fost la un pas să-și piardă piciorul.
Uma Thurman – A suferit un accident în timp ce filma pentru una dintre peliculele din seria „Kill Bill”. La insistențele regizorului Quentin Tarantino, actrița a trebuit să o conducă un automobil care era deja avariat. Uma Thurman a cerut să fie înlocuită de un specialist în cascadorii, însă a fost refuzată. S-a urcat în mașină, a condus cu mare viteză și s-a lovit violent de un copac.
Sylvester Stallone – în timp ce filma una dintre peliculele din seria „Rocky”, starul i-a cerut colegului său de breaslă, Dolph Lundgren, să-l lovească puternic cu pumnul, ca scena să pară cât mai reală. „A fost o prostie ce i-am cerut. ce îmi amintesc este că eram în avion și apoi m-am trezit la urgențe, la spital. Am stat patru zile la terapie intensivă”, a povestit Sylvester Stallone într-un interviu, potrivit elpais.com.
FOTO: Hepta