Indiferent unde se află înainte de Crăciun, Ștefan Bănică face eforturi ca în fiecare an să ajungă acasă în Ajun și să se bucure alături de cei dragi de împodobirea bradului. „Fac tot ce ţine de mine ca pe 24 de­cem­brie să fiu acasă. Anul acesta, pe 23, până la ora 1:00 noaptea, o să fiu în direct, pentru că e finala „X Factor”. Au fost şi ani în care, între 23 şi 24 de­cembrie n-am dor­­mit deloc: am venit acasă pe la 6-7 di­mi­nea­ţa, di­­rect de la montajul TV al concertului de Cră­ciun. Şi-am trecut la treabă, la împodobit bra­du. În unii ani, nici nu am apu­cat să-l împodobesc cu totul – dar, sigur, mă­car un glob tot am pus şi eu acolo. Şi uite-aşa mă simt acasă! Ziua asta, de 24 decem­brie, e sfân­tă: am pierdut şi avioane şi pe 24 tot am ajuns acasă! Sigur, ai putea să spui: „Mă, da de­geaba eşti acasă, dacă eşti zombi!” Ei, nu-i aşa! Când îi văd pe toţi ai mei că sunt la masă sau aşa, prin casă, când ne adunăm cu toţii la un loc, e… ceva mai presus de oboseală şi de hăi­tuială şi de griji, e ceva care „mă face bine” ca prin farmec. Pe măsură ce anii trec, îmi dau seama că mo­men­­tele astea sunt din ce în ce mai valoroase”, a mărturisit juratul ”X Factor”.

Înainte de Ajun însă, Ștefan Bănică va trece prin emoțiile finalei ”X Factor”, unde anul acesta are două finaliste, pe Doinița Ioniță și Ioana Bulgaru. Delia va intra în finala de duminică, de la ora 20.00, live la Antena 1, alături de Bella Santiago, în timp ce Carlas Dreams este mentorul lui Cristian Moldovan.

Citește și

Horia Vîrlan pleacă în Bucovina să simtă adevăratul spirit al sărbătorilor. „În fiecare an pregătesc același meniu”

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News