Vocea unui puşti de 16 ani, venit să îşi facă un nume la X factor, l-a emoţionat până la lacrimi pe „durul” Ştefan Bănică jr. Cunoscut pentru verdictele sale intransigente şi pentru criticile acide, cântăreţul a izbucnit în plâns atunci când i-a auzit vocea puştiului din Satu Mare.
Greu încercat de viaţă, tânărul a păşit timid pe scenă, dar încă de la primele cuvinte a reuşit să le transmită o emoţie puternică tuturor celor prezenţi în sală. Nu a mai fost niciodată atât de aproape de oamenii pe care obişnuia să îi vadă doar la televizor, iar faptul că acum îi avea pe cei trei juraţi chiar în faţa lui l-a făcut să izbucnească în lacrimi. Emoţionat, Bănică a pornit către el pe scenă şi l-a îmbrăţişat. „Să ştii că eu nu vin prea des pe scenă, la concurenţi”, i-a spus acesta.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News