Stela Popescu, care a avut multe secrete la viața ei, a fost una dintre cele mai îndrăgite șiu apreciate actrițe de comedie din România. Artista a încântat generații întregi de români cu rolurile pe care le-a interpretat de alți mari artiști ai României.
Stela Popescu a încetat din viață joi, 23 noiembrie, la vârsta de 81 de ani. A fost găsită moartă în holul casei. Ștefan Bănică Junior este profund îndurerat de dispariția Stelei Popescu, cea care a făcut ani de zile un cuplu pe scenă cu tatăl său.
„Sunt șocat pentru că nu îmi imaginez și nu mi-aș fi imaginat acum, un om ca Stela, un om care avea o energie… Tot timpul le spuneam colegilor mei, că nu îi simți vârsta. Teatru românesc închide o pagină colosală. Dispariția Stele revista românească își pierde ultimul… Este o uriașă actriță.
Tot timpul am spus că este una dintre actrițele care a spuis întotdeauna pe față ce a avut de spus. Cea mai inghegată generație a teatrului românesc își închide porțile”, a spus Ștefan Bănică Jr. la emisiunea „Acces Direct”, de la Antena 1.
Citește și: Cum arată fiica adoptivă a Stelei Popescu. Este fata biologică a cumnatului ei | FOTO