Piesa surprinde echilibrul subtil dintre cuvinte și fapte, dintre trăiri și emoții în planuri diferite, un cântec complex, care reflectă maturitatea artistică la care au ajuns Loredana și Ștefan Bănică, se scrie într-un comunicat al Roton Music.
„După ce am compus această piesă, m-am gândit că ar fi potrivit un duet și imediat mi-a venit în minte Loredana și vocea ei pe refren. Prima dată, Loredana a fost invitată pe albumul meu Duete, în 2005, tot pe o piesă de-a mea, Noi, cei de acum.
Apoi, peste câțiva ani, am înregistrat împreună varianta ei pentru piesa Ileană, Ileană. Iar acum mă bucur tare mult de această nouă colaborare, de cântec și de videoclip, alături de prietena mea Loredana, pe care o stiu încă de la începuturi, din anii 80. Sperăm să vă placă piesa, videoclipul și colaborarea noastră”, povestește Ștefan Bănică.
Cu prilejul acestei colaborări, asistăm la o întâlnire emblematică dintre două legende ale muzicii. Loredana și Ștefan sunt doi artiști care au revoluționat industria muzicală românească, prin vânzările de discuri, prin numărul de albume lansate și anii de carieră, ce se întind pe mai multe decenii. Aceștia au făcut istorie în muzică, teatru, film și televiziune, devenind o inspirație pentru alți artiști și deschizând drumul marilor producții muzicale din România.
„Acest duet e un moment așteptat de fani de mult timp. M-am bucurat când Ștefan m-a sunat să-mi propună această colaborare. Suntem într-un moment în viețile noastre în care povestea acestui cântec trebuie auzită. Ștefan nu e doar un artist fabulos, ci și un prieten care mi-a fost alături încă de la început! De-abia aștept să descoperiți noul nostru cântec și videoclip Ține-mă de mână!”, spune Loredana.