Cutițul de aur al lui Florin Dumitrescu din sezonul 9, Ștefan Borleanu, a ținut să își spună părerea după marea finală, cea în care nu el s-a calificat, ci colegul lui, Cătălin Amarandei. Tânărul e de părere că el, dar și alți concurenți ar fi avut mai multe de demonstrat în proba finală.

Victoria Narcisei Birjaru a stârnit multe controverse atât printre fanii show-ului culinar, cât și printre ceilalți concurenți.

„Îmi pare rău să vă contrazic Chef Florin Dumitrescu, dar nu prea avem ce să învățăm de la Narcisa, nu cred că vedem la fel bucătăria. Nu am judecat pe nimeni, nu am subestimat pe nimeni, nu e stilul meu, dar consider că am fost câțiva care meritam mai mult de la acest show. Am avut mereu gust în farfurii, am avut tehnică și am dat tot ce am mai bun pentru a ajunge cât mai departe. Recunosc că la final am ajuns să mă frustreze situația, dar am trecut peste”, a notat el pe Instagram.

Ștefan Borleanu mai consideră că bucătăria din 2021 înseamnă mai mult decât o tocăniță, făcând astfel referire la câștigătoarea acestui sezon.

„Bucătăria, pentru mine, înseamnă mult mai mult decât o tocăniță, suntem în 2021 și trebuie să evoluăm, să ne ajutăm de tehnologie. Mă bucur totuși că am avut meniul în finală, chiar dacă nu am fost eu cel care l-a executat. Felicitări Elena Matei! Te-ai descurcat bine! Câștigul cel mai mare a fost altul, am legat prietenii cu niște oameni speciali de la care cu siguranță am ce să învăț!”, a mai scris Ștefan Borleanu pe rețelele de socializare.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Reacția lui Ștefan Borleanu vine după ce Florin Dumitrescu le-a transmis fanilor pe InstaStory să nu mai judece concurenții care au ajuns în finală și modul lor de a găti, referindu-se la Narcisa Birjaru.

El a mai subliniat că fiecare sezon a avut o probă a tocănițelor în semifinală, fiind o probă care îi pune la încercare pe concurenți.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI