Ștefan Floroaica a făcut parte din echipa Războinicilor la competiția Exatlon România, difuzată de postul de televiziune Kanal D.
Ștefan Floroaica a fost părăsit de iubită în timp ce se afla în concursul care s-a desfășurat în Republica Dominicană. Acum, atletul își dorește să cunoască o fată și a explicat, pentru okmagazine.ro, cum și-ar dori să fie aceasta.
„Îmi doresc să cunosc o fată care nu mă cunoaște dinainte. Și îmi doresc foarte mult s-o cuceresc și să nu aibă nicio importanță ce s-a întâmplat la Exatlon în părerea ei vizavi de mine. Vreau să mă cunoască așa, de la zero. Mi-e foarte greu să leg un dialog cu o persoană care mă cunoaște deja. Cu un fan, deși nu-mi place cuvântul fan. Mai bine zis susținător”, a declarat Ștefan.
„Îmi doresc să mă gândesc, să mă așez și să-mi dau seama ce vreau eu să fac cu viața mea. Până la vârsta asta, de 24 de ani, mi-am dat seama că trebuie să continui să fiu copil și să nu mă responsabilizez cu niște lucruri. Așa că, de doi ani și jumătate, tot călătoresc în fel și fel de țări, cu fel și fel de proiecte.
Poposesc acolo, câteva luni, învăț cultura, oamenii, mă bucur de mâncărurile lor ș.a.m.d, apoi mă întorc și caut următoarea aventură. Cam așa a fost și cu Exatlonul. Am văzut undeva scris Republica Dominicană și apoi caracterul sportiv. Se îmbinau ambele și am zis: gata, asta e!
Nu prea îmi doresc nici acum să mă responsabilizez, dar trebuie să mă așez cu gândurile, căci îmi dau seama că trebuie să trec și pragul ăsta de a fi copil”, a mai spus el.