Conform unor prieteni apropiaţi de-ai lui Ştefan Stan, câştigătorul de la „Vocea României” a fost la un pas să ajungă la show-ul Antenei 1, „X-Factor”.
„Trecuse de preselecţii, urma să intre în concursul propriu-zis. Ştefan chiar se împrietenise cu Iulian Vasile, finalistul de acum de la «X-Factor», dar în ultima clipă s-a decis să meargă la «Vocea României ». Dacă îmi amintesc bine, Mihai Morar chiar i-a reproşat că a ales să se ducă la show-ul pe care l-a câştigat zilele trecute.
Culmea este însă că Daniel Buzdugan, prietenul lui Mihai Morar, l-a felicitat după ce a câştigat finala”, ne-a spus unul dintre prietenii apropiaţi lui Ştefan Stan. În altă ordine de idei, ieri după-amiază, Ştefan Stan a semnat contractul cu casa de discuri Universal şi cât de curând cântăreţul va scoate un album care, promite el, va surprinde lumea muzicală românească.