11 copii au împreună Radu și Livia Ștefănescu, iar din căsătorii anterioare fiecare dintre ei mai are un copil. Florin, cel mai mare copil, suferă de sindromul Down. În ciuda faptului că sunt foarte muncitori, singurul venit fix al familiei sunt alocațiile copiilor, iar viața de zi cu zi este foarte grea pentru ei.
Cu puținii bani abia reușesc să cumpere mâncare, iar pentru a se încălzi, merg cu toții la pădure și adună crengi căzute pe jos, cu care apoi fac focul. Nu au apă curentă, iar cei mici se bucură și atunci când părinții reușesc să le mai cumpere câte o hăinuță, care de cele mai multe ori este din târguri unde se vând lucruri la mâna a doua. Pentru această familie frumoasă, care a reușit în ciuda lipsurilor să ofere o educație exemplară copiilor, Ștefan Stan a intrat în ringul visurilor de la ProTV să danseze.
Ștefan a dansat împreună cu iubita lui, Ana Maria, pe piesa „Love the way you lie”. Cântărețul a demonstrat că, în afară de voce, are talent și la dans: a format o pereche împreună cu iubita lui, dansatoare profesionistă, pe o coregrafie interesantă, cu mișcări destul de îndrăznețe. Senzuala blondă, care l-a cucerit pe Ștefan Stan, a fost partenera lui Bogdan Vlădău la „Dansez pentru tine”.