ComenteazăŞi totuşi, aţi mers…
Da, pentru că mi-am făcut mulţi prieteni acolo. Cred că am întreprins 12 turnee în America, pe toată suprafaţa, din Canada, de la Edmonton, până în America de Sud, la Montevideo (Uruguay). Deci am vizitat, nu mai sunt atât de curioasă, însă când primesc o invitaţie de la un prieten de la New York, zic: „Hai!”. Şi am stat la o foarte bună amică, neurochirurg.
Plecaţi des în străinătate?
Plec tot timpul! Am avut proiecte care au mers foarte bine. Românii din străinătate au nevoie de muzică şi de glume româneşti. Am avut turnee, pe toate continentele. Cu proiectul nostru „Caviar, vodka şi bye bye”, iniţiat în cinci oameni şi scris special pentru diasporă, am fost cu Alexandru Arşinel în 30 de capitale. Lumea vrea să ne vadă şi e foarte frumos! Acum vrem să jucăm şi în Norvegia, şi în Finlanda.
Dar în România?
La Teatrul „Constantin Tănase” se joacă continuu, unde sala e superbă. Se ţin cinci spectacole, în unele din ele jucând şi
Nae Lăzărescu, şi Vasile Muraru. Eu cu Arşinel jucăm în „Revista revistelor” şi în „Aplauze, aplauze”.
Nepoata dv., Stanca (27 ani), fiica actorului Radu Gheorghe, este deja un regizor premiat. Aţi lucrat cu ea?
Deocamdată, nu s-a întâmplat. Poate să facă producţie cu cine vrea ea, nu neapărat cu bunica. A obţinut premii la festivalul „Cinemaiubit”, la „Next” şi pentru un scurtmetraj pentru copii. În paralel, este şi asistentă la Facultatea de Regie Film, la UNATC.
Aveţi o relaţie tipic bunică-nepoată?
Suntem mai degrabă prietene. Când era mică, n-am dus-o în parc s-o plimb, că nu aveam timp, dar am avut grijă de ea întotdeauna. Oricum, până pe la 8-9 ani, a fost foarte tăcută. Vorbea numai cu maică-sa şi cu taică-su. Pe restul, inclusiv pe mine sau pe bunică-su, nu ne băga în seamă. Doar poate de-un „bună ziua” şi o întrebam ce face, răspundea că „bine” şi cu asta se termina povestea. (râde) Acum a crescut şi e mult mai comunicativă.
Dar un chec ca la bunica i-aţi preparat?
Nu i-am făcut nici chec. Eu nu fac prăjituri. Nu mănâncă, oricum. E înaltă şi subţire. Nu fumează, nu bea, nu mănâncă. Nici de mine nu s-a lipit fumatul, dar în rest sunt aptă pentru orice viciu. Până la 20 de ani, am socotit că cei care mănâncă ardei iute sunt tâmpiţi. Ce-i aia să mănânci şi să te ardă la limbă?! Şi-ntr-o zi m-am oprit la piaţă şi am văzut o ladă cu ardei iute. Am luat o jumătate de kilogram şi din ziua aia am început să mănânc. Deci sunt aptă pentru orice, îţi spun!
Ce nu ştie lumea despre dv.?
Poate, că nu ştiu limba engleză. Mi-e ruşine, mai ales că de 20 de ani tot merg în America. Fac parte din generaţia care a învăţat franceza. Şi nu am nici carnet de şofer. În „Nea Mărin Miliardar”, unde trebuia să conduc, era cineva la picioarele mele şi controla pedalele.
Ce vă încântă din ce vă spun oamenii pe stradă?
Ştii ce-i mai important? Că te salută oamenii, de la vlădică la opincă, cum se spune. Odată a fugit după mine un tânăr. Aproape că m-am speriat şi mi-a spus atunci: „Să ştiţi că vă iubesc, de asta am fugit după dv.!”. Îţi dai seama?! E o plăcere să ţi se întâmple asta. Sălile, la fel, sunt pline de tineri. Şi mi s-a întâmplat, nu demult, să urc în taxi şi să-mi interpreteze taximetristul cuplete din 1980. Uite, asta înseamnă că am făcut ceva în meseria asta! Joc de 55 de ani, din anul întâi de facultate.
Care este primul lucru pe care vă place să îl faceţi când reveniţi acasă?
Să mănânc salată de vinete şi ardei copţi. Şi-mi place să-mi găsesc casa curată. În plus, am fost măritată cu un bărbat pe care l-am iubit enorm şi care prefera să stea la el în birou, să lucreze în linişte, şi m-am străduit să-i creez o atmosferă cât mai plăcută în casă.
Acum vă simţiţi singură?
Meseria şi familia mă ajută să nu mă simt singură. Şi după ce soţul meu a murit, am continuat să joc pe textele scrise de el. La început, mi-a fost îngrozitor de greu, apoi a devenit o terapie.
Sunteţi mândră că aţi fost onorată cu o stea pe Aleea Celebrităţilor?
Da! Ştii, aici e un fapt interesant. Am primit această distincţie pe 14 decembrie şi a fost steaua cu numărul 13. Trecuseră exact 14 ani de când murise Puişor, în data 13 decembrie. Eu nu sunt superstiţioasă, dar mi se pare straniu. Mi-am spus: „Doamne, uite că mă păzeşte cineva de acolo, de Sus!”. Totuşi, cred că steaua se datorează publicului. Am avut noroc să ajung repede la sufletul oamenilor, iar popularitatea mi-a împlinit calităţile ca actriţă.