„Vai de mine. Mircea a murit? Mircea Albulescu? Îngrozitor! Mi-aţi dat o veste îngrozitoare. A fost la noi la spectacol în urmă cu câteva zile. Nici nu mă aşteptam. Pleacă pe rând crema artiştilor. Nu era un depresiv, un om care să se plângă. Avea un diabet, dar asta nu l-a oprit să joace. Ultima oară când l-am văzut era cel mai bun dintre toţi. Era un foarte bun actor”, a declarat Stela Popescu la Antena Stars.
Ion Dichiseanu este devastat de vestea morţii lui Mircea Albulescu .”Vestea este cutremurătoare, un om care demonstrat toată cariera lui un comportament deosebit. Am jucat cu el, cu bucurie, în filme. La lucru se cunoaşte caracterul unui om. Am întalnit studenţi care vorbesc frumos despre el, studenţi cărora le-a predat. O delicateţe, o nobleţe sufletească. Nu îmi vine a crede. S-a mai stins o stea a cinematografiei, a teatrului. Este incredibil. Nu m-am dezmeticit încă. Vestea este cu adevărat cutremuratoare. Dumnezeu să îl odihnească!”, a declarat Ion Dichiseanu la Antena 3.
Tamara Buciuceanu a fost una dintre prietenele actorului Mircea Albulescu, iar moartea acestuia a venit ca un trăznet. „Îmi pare şi mie rău. A murit un om cu har, un profesionit, rămâne în amintirea mea, emoţia este foarte mare. Nu-mi place să vorbesc prea mult. Să aibă odihna uşoară, sus în cer. Dispar atâţia oameni de valoare.”, a declarat actriţa pentru Antena Stars.
Florin Piersic: „Avea umor şi era dăruit profesiei. Îl ştiu de când eram student. În toate filmele, crea personaje din amănunte. L-am iubit foarte mult. Nici nu ştie publicul ce mare pierdere este Mircea Albulescu. Nu ştiţi ce tare l-am gustat ca actor. Acum câteva zile am auzit de Patrichi, acum sunt lovit în inimă. Parcă îl văd şi acum… şi îl întreban de ce vii la apus de soare? Zicea: stau în sală, intru, joc şi vrea să mă uit să văd cum îşi gradează puterea de a se exprima, cum trece de la un moment la altul”, a declarat Florin Piersic.
Actorul Florin Zamfirescu i-a compus un „laudatio” maestrului Mircea Albulescu, care a decedat, vineri, la vârsta de 81 de ani
„Am jucat mult alături de Mircea Albulescu, era un model, era o forţă, era un mare actor, face parte din pleiada generaţiei de aur a teatrului şi filmului românesc. Mi se părea indestructibil, am vorbit la telefon în ultima perioadă, dar nu se plângea, totuşi eu îl simţeam bolnav. Era un bun amic, îşi amintea totdeauna de cei cu care a lucrat, avea relaţii, era foarte iubit, recunoscut, admirat. Am ieşit cu el în lume, în public şi toată lumea îl iubea. A lăsat roluri grandioase în filmul românesc.Teatrul e efemer, dar în film poate fi văzut zeci, sute de ani de-acum încolo. El e din pleiada marilor actori, de la Nottara încoace, alături de Nicolae Bălţăţeanu, Giugaru, George Constantin, Cozorici, foşti colegi ai săi, monştri sacri. Niciun cuvânt de rău despre Mircea, monstrul sacru. Făcea teatru radiofonic, era regizor, era un spirit frământat, viu, dar pe de altă parte, ancorat în realitate, a fost profesor universitar de teatru. El spunea că trebuie să dispară pe val, el nu s-a retras în recluziune să aştepte sfârşitul, el a reacţionat, a activat, a existat până la capăt.”, a spus actorul Florin Zamfirescu pentru Mediafax.
Alexandru Arşinel a declarat că ultima oară când a discutat cu Albulescu a fost în urmă cu o lună când, în ciuda suferinţei sale fizice, acesta păstra încă entuziasmul pentru lumea teatrului.
„Aş fi vrut să se oprească această nenorocire care s-a abătut asupra artiştilor unul după altul. Albulescu a fost unul din corifeii Teatrului Naţional, unul dintre marii actori, creatori de spectacole, profesor creator de generaţii întregi de actori, un exemplu de ceea ce însemna un om născut în folosul teatrului românesc, un actor excepţional şi un pedagog de înalt nivel profesional. Regret foarte mult cu atât mai mult cu cât am discutat în urmă cu nicio lună de când a fost la noi la teatru şi fusese efectiv entuziasmat de genul nostru, al lui Stela, al meu şi a unor artişti de revistă. Îmi pare foarte rău. El suferea de mai mulţi ani şi ne vedeam pe stradă. Deja mergea destul de greu. Regret foarte mult. Sper că românii îl vor păstra în memorie şi în suflet. A fost un actor-cetăţean, un actor de dimensiuni uriaşe.”