Cunoscut cu pentru rolurile din filmele de acţiune hollywoodiene, actorul Steven Segal este şi cântăreţ de blues şi chitarist.
Anunţul că Steven Seagal va participa la festivalul de blues Augustibluus, care se desfăşoară de mai bine de 20 de ani în oraşul Haapsalu, în luna august, a provodat indignarea cântăreţului estonian Tõnis Mägi, care a îndemnat la boicotarea evenimentului, informează publicaţia britanică The Guardian.
Estonia a fost ocupată de sovietici în timpul celui de-al doilea război mondial, mulţi de locuitori ai micului stat baltic fiind deportaţi în Siberia. Cei mai mulţi estonieni pun semnul egal între că Rusia şi Uniunea Sovietică, iar teama de tancurile ruseşti este omniprezentă.
Criza din Ucraina i-a făcut pe estonieni să se teamă şi mai mult, având în vedere, ca ţara are o minoritate etnică rusă numeroasă. Declaraţiile lui Putin, conform cărora va proteja populaţia rusă în statele post-sovietice, au declanşat un adevărat semnal de alarmă în ţările baltice.
Steven Segal şi-a exprimat deschis simpatia faţă de preşedintele rus, pe care l-a numit „unul dintre cei mai mari lideri în viaţă“ şi a spus despre anexarea peninsulei Crimeea că a fost un „act rezonabil”.