Cu fiecare săptămână, lucrurile se schimbă, iar soarta personajelor depinde de deciziile luate de cei din jurul lor. Vlad simte că tot ceea ce a făcut până acum i-a adus doar suferință și l-a îndepărtat de la planul inițial de a se răzbuna pe cei care i-au distrus viața. De cealaltă parte, Leo, Eliza și Ștefan au și ei parte de o luptă personală: cea de a reuși să răzbată în fața tuturor provocărilor.
După ce a aflat că Toteanu are o fiică, Zenovia, cu care nu se află în cele mai bune relații, Vlad este decis să facă noi pași înspre a intra în viața celui care îi stă mereu pe urme. Astfel, el va vizita adăpostul de animale la care tânăra lucrează și va face tot ce ține de el pentru a o descoase. „Ești gata să iubești un câine?”, va fi întrebarea care-l va face pe Vlad să se destăinuie în fața femeii pe care încă nu o cunoaște, dar pe care e decis să o cucerească.
„Nouă nu ne spune nimeni nimic”, îi va spune Iulia unuia dintre cei care o păzesc în casă când va afla că Delia a plecat spre o întâlnire misterioasă și că Leo a dispărut și el. Ce nu știe ea este faptul că mama a plecat la o discuție cu marele lor dușman, Iordache. Care va fi scopul acestei întrevederi pe ascuns și ce concluzii vor trage cei doi, dar și ce va reuși Leo să vadă în timpul spionării, aflăm de la 21.30.
La cazinou, viața merge înainte pe două planuri. Pe de-o parte, Ștefan îl va trimite pe Savantu sub acoperire la un joc de ruletă pentru a vedea ce se mai întâmplă în locul pe care l-a condus atâta vremea, iar Eliza va continua să lucreze alături de Bulgaru la planul lor de a-l atrage pe Ghivirigă în afacere. În plus, diseară, Eliza va avea parte de o întâlnire cu un specialist care o va ajuta să afle cui îi aparține scrisul de pe mesajul primit la finalul sezonului trecut.
Într-o întâlnire pe furiș, Iulia va realiza că are nevoie de Răzvan în viața ei: „De ce mă simt eu așa normal cu tine?”, iar Toteanu va intra în garajul lui Macri pentru a găsi noi dovezi în ceea ce privește viața lui Adrian. Nu ratați, de la ora 21.30, un nou episod din VLAD!