Cel de-al doilea supravieţuitor al tragediei este chiar cel care a provocat-o. Şoferul camionului, Ovidiu Munteanu, este internat într-un spital din Ungaria, sub pază, după ce autorităţile au decis să îl reţină pentru omor din culpă. Potrivit unor surse judiciare, cel care a ajuns primul la faţa locului a fost colegul lui Munteanu, un alt camionagiu, care mergea în spatele lui. Bărbatul a declarat poliţiştilor că vorbise cu Ovidiu prin staţie, cu puţin timp înainte şi că nu dădea semne de oboseală.

O victimă neidentificată

Doi poliţişti din Timişoara au plecat, ieri, în Ungaria, pentru a ajuta la anchetă, însă identificarea victimelor a mers greu, pentru că obiectele personale s-au răspândit pe zeci de metri. Ieri, oamenii legii anunţaseră că şapte dintre pasageri sunt din Giurgiu, doi din judeţul Teleorman, unul din Neamţ, altul din Gorj, şoferul şi un pasager aveau domiciliul în Argeş, iar o victimă nu fusese încă identificată. Autorităţile române au verificat firma din Piteşti, căreia îi aparţine microbuzul, şi au constatat că acesta transporta ilegal 14 pasageri, deşi avea licenţă doar pentru 8.
 

Vrea să ajute familiile victimelor

Striviți între fiare pe drumul spre casă. Patronul camionului implicat în accident, fanul Biancăi DrăgușanuTragedia produsă în Ungaria nu a lăsat fără reacţie autorităţile. „Fac un apel prin Libertatea ca familiile victimelor să îmi spună localitatea în care trebuie transportate trupurile celor dragi ai lor, decedaţi în Ungaria. Voi face demersurile necesare pentru ca fiecare dintre victime să ajungă acasă, exclusiv pe cheltuiala mea”, ne-a spus secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Eusebiu Pistru.

Cum au ajuns bani europeni pentru sănătate la Antena 3 și România TV: 200.000 de euro reclamă într-un proiect derulat de Institutul Fundeni și UMF Iași
Recomandări
Cum au ajuns bani europeni pentru sănătate la Antena 3 și România TV: 200.000 de euro reclamă într-un proiect derulat de Institutul Fundeni și UMF Iași

Ultimul incident asemănător, petrecut în luna septembrie

20 septembrie 2011 – 28 de persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un autobuz şi un camion românesc în estul Ungariei.
Pe 21 iunie 2011, cinci persoane au murit şi alte 25 au fost rănite pe autostrada M70 din Ungaria, după ce un autocar a intrat în coliziune cu un camion încărcat cu ciment.
Pe 18 ianuarie 2011 – două persoane aflate într-un TIR românesc au fost grav rănite, după ce autovehiculul lor s-a ciocnit cu un camion.
Pe 26 iulie 2010, un român şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi, după ce două microbuze şi un autocar cu români s-au ciocnit la 30 de kilometri de graniţa românească.
Pe 7 martie 2010, trei persoane au fost rănite în nord-estul Ungariei, în accident fiind implicat un microbuz din România.
Pe 31 ianuarie 2010, şapte persoane au fost rănite, după ce o maşină a izbit un microbuz înmatriculat în ţara noastră, în apropiere de graniţa Ungariei cu România.

Patronul camionului e fanul Biancăi Drăguşanu

TIR-ul condus de Ovidiu Munteanu aparţine unei firme de transport deţinute de un fost poliţist de frontieră, care în urmă cu câţiva ani a provocat un accident mortal. Alexandru Frăţilă este un admirator al Biancăi Drăguşanu şi chiar se mândreşte pe internet cu o fotografie făcută alături de blondă, anul trecut.

Bolojan a început să împartă funcțiile în teritoriu. Alegerea noului secretar general al Guvernului dă dureri de cap liberalilor
Recomandări
Bolojan a început să împartă funcțiile în teritoriu. Alegerea noului secretar general al Guvernului dă dureri de cap liberalilor

„Nu ştiu cine este, probabil vreun fan pe care l-am întâlnit pe undeva, prin ţară. Mi se întâmplă des să vină oameni şi să-mi ceară să fac poze cu ei, dar de acum voi fi mai atentă. M-am întristat foarte tare când am aflat despre tragedie”, ne-a spus Bianca.

Nenorocirile în trafic par să-l urmărească pe Alexandru Frăţilă, patronul firmei pentru care tiristul Ovidiu Munteanu făcea curse România – Germania. Patronul a fost şi el implicat într-un accident mortal, în urmă cu câţiva ani, când a ucis un biciclist. Pentru această faptă, el a fost condamnat la doi ani cu suspendare, sentinţă care i-a pricinuit pierderea slujbei de la Frontieră. Ba mai mult, acum un an, tatăl său, şofer de meserie, a murit după ce a făcut infarct când se afla la volan.

A rămas singură, cu patru copii

Comuna Clejani din apropierea Capitalei este, de ieri, în doliu. E jale mare pe uliţele satului, pentru că patru suflete din această localitate au pierit în „microbuzul groazei”!
Striviți între fiare pe drumul spre casă. Patronul camionului implicat în accident, fanul Biancăi Drăgușanu

Tragedia care s-a năpustit fără milă peste familia Gheorghe, din Clejani, Giurgiu, este fără margini. Arno Gheorghe (52 de ani), soţ, Maria Gheorghe (49 de ani), soţie, şi fiul lor, Aurel Gheorghe (33 de ani) şi-au găsit, ieri, sfârşitul pe autostrada din Ungaria. Nicoleta, soţia lui Aurel, este acum văduvă şi a rămas singură cu patru copii. Singurul lor ajutor erau câţiva bănuţi tri-mişi lunar de Aurel din Spania, unde muncea în agricultură. Tot din Clejani este şi Costel Mircea, care a murit în accident, la vârsta de doar 30 de ani.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Viva.ro
S-a aflat totul! Incredibil ce avere are, de fapt, Elena Lasconi și ce salariu încasează, la Primăria Câmpulung. Deține șapte terenuri, trei apartamente și o casă
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
FANATIK.RO
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
'Ne mărim familia! În luna aprilie o să vină bebelușul'. La 54 de ani, Leonard Doroftei și soția lui, Monica, sunt mai fericiți ca oricând. Ce anunț neașteptat au făcut
Unica.ro
'Ne mărim familia! În luna aprilie o să vină bebelușul'. La 54 de ani, Leonard Doroftei și soția lui, Monica, sunt mai fericiți ca oricând. Ce anunț neașteptat au făcut
Maşină de poliţie spulberată de TIR la Vorona, în Botoşani. Cei doi agenţi, de 22 și 40 de ani, au fost aruncaţi la câţiva metri pe asfalt
Observatornews.ro
Maşină de poliţie spulberată de TIR la Vorona, în Botoşani. Cei doi agenţi, de 22 și 40 de ani, au fost aruncaţi la câţiva metri pe asfalt
Horoscop 14 ianuarie 2025. Leii sunt în elementul lor, dar la fel este și tentația acestei zile, tendința de a croi realitatea după propriile dorințe și nevoi
HOROSCOP
Horoscop 14 ianuarie 2025. Leii sunt în elementul lor, dar la fel este și tentația acestei zile, tendința de a croi realitatea după propriile dorințe și nevoi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI